Mi-e dor de pământul cu miros reavăn,
de soare de doinele mânate spre stână
în seară de baladele campate-n legendă
de Mioriţa ce-n zori stelele mână
mi-e dor de cerul lui Ştefan cel Sfânt
ca o lumină ce timpul mereu mângâie
de holdele perene de lună şi pământ
ce din veacuri prin suflete romane adie
de Decebal mi-e dor pe Burebista adesea-l invoc
cer tot ce-a fost mai om în Ulpia Traiana
s-adune omenia toată la un loc
din vise pentru oameni să ne alunge teama
mi-e dor de Bătrânul Înţelept şi Viteazul Mihai
suflete descătuşate în trei adâncimi de oţel
ancorat-au trei întoarceri spre unicul plai
România şi speranţele toate sădit-au în el
Mi-e dor de Alexandru Ioan Cuza
vis şi împlinire ale celor trei ţări surori
a luptat pentru viaţă moartea n-a fost scuza
"las o mândră ţară pentru următori"
de Bălcescu mi-e dor lângă suflet aprins
a murit departe neuitându-şi ţara
"pentru neamul meu dor necuprins
ca şi pentru cuib păsările primăvara"
Mi-e dor de tot albastrul din noi
şi de neliniştea vulcanului granit
nu se mai crede-n zilele de-apoi
ci doar în om şi-n drumu-i nesfârşit
mi-e dor de oameni şi de dor
de raze ce nu sunt dar vor veni
ca o lumină scumpă-a tuturor
în tot ce suntem zori de zi
Costel Zăgan, REMEMBER (1977)
.jpg)
