Ninge cu flori peste iarna sufletelor
noastre Gerul frumuseţii pune lumea
în rama cuvintelor Tăcerea ne leagă
mâinile la spate Deschidem gura ca
florile revărsând în jurul nostru pică
turi de infinit Suferinţa rupe bucăţi
din bătăile inimii Dumnezeu bate în
uşa cuvintelor Unde am plecat iar de
acasă
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu