Sparge vântu-n cer ferestre
cade sticla stelelor pe noi
timpul parcă nu mai este
luna țipă prin zăvoi
Cade sticla stelelor pe noi
trupul Doamne e o rană
fulgii cad cu ziua în noroi
înghețând condiția umană
Trupul Doamne e o rană
timpul parcă nu mai este
singur în această lume vană
sparge vântu-n cer ferestre
Cade sticla stelelor pe noi
parcă ne ridică din nevoi
Costel Zăgan, CEZEISME II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu