EREZIA RUGĂCIUNII

Și se izbește marea de mine ca de țărm

Sfinte Haralambie

rămâne trecutul

ca

un

gol iremediabil

Tocmai

când

îmi

beau

cafeaua

Zorii se șterg cu mine la nas

Sângele

nu înroșește

orizontul

Cad în genunchi
de

la

primul

cuvânt

Doamne

de ce

m-ai

părăsit
în
leagănul
tăcerii

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II