Mȃinile mele plȃng
Mâinile parcă-s amorțite: de uimire și de plâns. Pentru că, da, mâinile îmi plâng de tristețe și de disperare, ochii epuizându-mi toate lacrimile.
M-am trezit plângând. M-am spălat plângând. Am băut cafeaua plângând. Am muncit plângând. Am mâncat plângând. M-am culcat plângând. Am dormit plângând. Am visat plângând.
Însă moartea se grăbește încet, foarte încet, imperceptibil de încet. Aproape de viteza unui fulger globular.
Moartea nu se împiedică nici de lacrimi, nici de zâmbete. Deplasarea ei poate părea chiar triumfală.
Moartea are liber la viteză: în toate sensurile posibile și imposibile.
Moartea iubește poeții: un pic prea mult!
Moartea nu visează.
Moartea doar surâde, uneori.
Sursa foto: 4.bp.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu