Costel Zăgan - Clarobscur de Dacia
Pe câmpia geto-dacă,
n-are cine să mai tacă;
n-are cine să mai tacă;
Pe câmpia românească,
n-are cine să vorbească;
Au, au, au, ce vreme-amară...
au plecat munţii din ţară
Că nu-i munte, ci câmpie,
ceea ce nu-mi place mie...
Că nu-i deal, ci e genune,
ceea ce nu pot eu spune.
Că eu tac, tu taci, el tace,
tăcerea, de cap, îşi face.
De aceea, te-aş ruga,
fă, Doamne, cu noi ceva;
Ori ne urcă, ori coboară
de pe crucea socială,
Că din nou pre el, urmându-l,
izbâvească-ne cuvântul.
n-are cine să vorbească;
Au, au, au, ce vreme-amară...
au plecat munţii din ţară
Că nu-i munte, ci câmpie,
ceea ce nu-mi place mie...
Că nu-i deal, ci e genune,
ceea ce nu pot eu spune.
Că eu tac, tu taci, el tace,
tăcerea, de cap, îşi face.
De aceea, te-aş ruga,
fă, Doamne, cu noi ceva;
Ori ne urcă, ori coboară
de pe crucea socială,
Că din nou pre el, urmându-l,
izbâvească-ne cuvântul.
Țara s-a făcut de basm
ce durere minuntă
taci dar cu entuziasm
să ajungi -napoi îndată
Ce durere minunată
cade fulgul de lumină
iarna asta-i fără pată
iarna asta-i fără vină
Cade fulgul de lumină
taci dar cu entuziasm
țara asta e divină
țara s-a făcut de basm
Ce durere minunată
viitoru-a fost odată
Costel Zăgan, CEZEISME II